Rezumarea primului mesaj :
Tocmai venisem din bucătărie cu o ceaşcă de Earl Grey şi o cutie de prăjiturele din făină de orez şi miere. Le-am aşezat pe noptieră şi am aruncat o privire împrejur, la pereţii pe care erau pictate fructe - nu de către mine - cu o asemenea pricepere încât păreau a fi tridimensionale. Am agăţat un fursec cu beţişoarele şi am muşcat numai o parte din el. Atmosfera era monotonă, cu sau fără pereţii mei care semănau cu Nagasaki la sărbătoarea recoltei.
Muzică!
M-am aplecat, ajungând cu capul în jos, după mini-casetofonul de lângă pat şi l-am pornit.
"This is a song for the broken-hearted..."
-Nu, nu.
"I won't back down, I'll be facing the crowd, you're gonna hear my voice when I shout it out loud..."
-Nu, nu.
"Why you wanna tell me how to live my life?"
-Nu.
"I'll be there for you, these five words I swear to you;..."
-Tsk.
Am schimbat CD-ul cu unul al lui Robbie Williams, m-am aşezat la pian, am aşteptat melodia “Eternity” şi am început să cânt odată cu el, atât versurile cât şi fragmentele din fundal concepute pentru pian.
Acum… N-ar fi fost drăguţ să am musafiri?