Watashi no Ie

Tocmai venisem din bucătărie cu o ceaşcă de Earl Grey şi o cutie de prăjiturele din făină de orez şi miere. Le-am aşezat pe noptieră şi am aruncat o privire împrejur, la pereţii pe care erau pictate fructe - nu de către mine - cu o asemenea pricepere încât păreau a fi tridimensionale. Am agăţat un fursec cu beţişoarele şi am muşcat numai o parte din el. Atmosfera era monotonă, cu sau fără pereţii mei care semănau cu Nagasaki la sărbătoarea recoltei.
Muzică!
M-am aplecat, ajungând cu capul în jos, după mini-casetofonul de lângă pat şi l-am pornit.
"This is a song for the broken-hearted..."
-Nu, nu.
"I won't back down, I'll be facing the crowd, you're gonna hear my voice when I shout it out loud..."
-Nu, nu.
"Why you wanna tell me how to live my life?"
-Nu.
"I'll be there for you, these five words I swear to you;..."
-Tsk.
Am schimbat CD-ul cu unul al lui Robbie Williams, m-am aşezat la pian, am aşteptat melodia “Eternity” şi am început să cânt odată cu el, atât versurile cât şi fragmentele din fundal concepute pentru pian.
Acum… N-ar fi fost drăguţ să am musafiri?

Aud un cantec de pian de la usa noii vecine. Si in plus cu mirosul meu dezvoltat simteam si miros de prajiturele asa ca m-am gandit sa o surprind. Ma folosesc din nou de potiunea micsorarii si ajung de dimensiunea unui fluture de molie si astfel intru pe sub usa vecinei si zbor pana in cutia de fursecuri. Musc dintr-un fursec apoi ma ascund intr-un colt al cutiei printre alte fursecuri.

"Hope you find your freedom for eternity!"
Zdrang!
-Ah, am ştiut eu că nota Fa e cam dezacordată...
M-am dat jos de pe scaun şi am tras marginile rochiţei în jos. Am dat la o parte capacul şi am fixat coarda cu o cheie specială, când am observat că ceva nu era în regulă cu cutia mea de prăjituri. Am făcut un semn (Degetul arătător şi cel mijlociu ale mâinii stângi erau drepte în sus, inelarul şi cel mic erau lăsate în jos peste arătătorul şi mijlociul mâinii drepte care erau îndreptate spre degetul mare al mâinii stângi, în timp ce inelarul şi degetul mic al mâinii drepte erau prinse sub degetul mare), intenţionând să fac cutia să ardă, când mi-am dat seama că molia aia e puţin cam prea colorată ca să fie o molie.
-Dragă domnişoară zână, am zis eu, pe un ton absolut prietenos şi fără nicio urmă de răutate, deşi poate puţin sarcastic. Mi-aş fi dorit din suflet să folosiţi uşa. Iar prăjiturile puteaţi să le luaţi şi fără să vă strecuraţi în cutie, am adăugat, luându-mi cana cu ceai.

Ies din cutia de prajituri.
-Buna! Ma numesc Sharma Sanara. De fapt am intrat pe sub usa. Asta nu se poate numi ca am folosit-o? Spun eu chicotind. Aveam chef de glume.
-Si deci sa inteleg ca imi permiti sa servesc o prajitura. Ei bine o sa servesc dar peste cateva minute. Acum astept sa treaca efectul potiunii micsorarii. Spun eu si ma asez pe marginea canii ei de ceai stand ca pe scaun in pozitia picior peste picior.

" La un moment dat o sa sucombez cu dracusorii aia!" mormai elfa arcuindu-si spatele. Cine? Ce?Cum?Unde? probabil va intrebati. Si eu va voi lamuri imediat.
Wivi are verisori. Pana acum, nimic in neregula. Dar sunt 3, toti elfi. Cel mare, multumea Domnului, era mai mare decat ea si facea curs in Qaundor pentru a deveni oficial razboinic. Si dupa cum cunostea firea blondului sau var, avea sa devina un Kaalji( elfii care aleg sa devina razboinici - adica 98%- pot sa se specializeze intr-un "domeniu" al razbioului. Kaalji sunt luptatori ce pot fi folositi ca momeala. Din fericire, iuteala si pricepea lor face ca in mare parte atacatorii sa fie victima, nicidecum razboinicii)
Insa ceilalti doi aveau varsta comparabil mai mica decat a ei. Unul avea 3 ani ia celalalt 1 an. Cu cel de trei ani mai putea vorbi, cine stie cum, dar cu cel ed un an, in nici un caz. Zici ca era un uragan. Si cand se dezlantuia si celalalt, zici ca venea al 2-lea razboi interstelar. Ei...nici chiar asa, dar pe aproape.
Elfa se intinse. Aproape zilnic trebuia sa aiba grija de cei doi iar asta o obosea teribil.
Fata miji ochii. Unde naiba era? Pe o strada pamanteana? Dumnezeule, ce avea sa faca daca vreo cineva o zarea? Avea sa se raspandeasca ca e elf si restu...Doar magia sau o crima l-ar fi facut sa uite.
Isi blestema faptul ca nu avea puteri magice. Desigur, nu in cantitati ucigatoare - doar citise si ea cartile alea in care "chestia" aia era prea mare si se producea un Bumm! si alte chestii de acest gen- ci doar un pic asa, cat sa se poata descurca in viata de zi cu zi. Casca lung si se uita in jur dupa vreun vreun copac de o inaltime considerabila. Numai ca pamantenii nu pareau a agreea asa ceva. Nu zarea decat copaci de maxim 3-4 metri, cea ce elfei noastre parea foarte putin. Era in stare sa se catere pe stanci de minim 10 metri si nu i se ofereau decat jou ( copaci folositi pentru antrenarea elfilor incepatori).
Intr-un final, ea le invadase teritoriul - chiar daca o facuse din greseala- asa ca se vazu neviota sa se resemneze. Dar isi va permite sa trimita un dosar Consiliului pentru a-i convinge pe ei sa ii convinga pe pamanteni ca ar trebui plantati si Kathri (copaci de dimensiunea cam...7-8 metri, cea ce desigur ar starni curiozitati pamantenilor despre existenta unor astfel de arbori).
Ridica din umeri indiferenta si se sui in primul stejar pe care il gasi. Era mai-mai sa-si franga gatul daca nu o salva viteza ei. Dumnezeule, copacii de pe Pamant erau chiar atat de fragili?!
Se ridica pana in varf si de acolo scurta imprejurimile cu privirea. Isi muta cateva fire rebele de par care ii stateau pe fata apoi tresari vesela. Casa lui Hatsu era uimitor de aproape! De ce nu i.ar face si ea o vizita? Mai ales ca nu se vazusera de cateva saptamani.
Sari pe acoperisul cel mai apropiat de arbore, zguduind putin copacul si facand un pic de galagie. Eei, asta e, n-o muri proprietarul de la oleaca de galaigie, nu?
Si o tinu tot asa pana ajunse la casa prietene sale. Se lasa sa alunece pe acoperis si ajunse in fata usii fetei, unde batu politicos. Ei, Hatsu merita ceva respect, nu?

Tocmai cântam "You know me" odată cu Robbie, ca să-i arăt Sanarei ce ştiu, când amauzit uşa. Genul ăla de vibraţii în lemnul de mahon era caracteristic unei singure persoane.
-Intră, Wivi, e deschis.
Am terminat încă un portativ şi am ieşit din dormitor, pregătind două căni de ceai şi două farfurii a câte 20 de prăjiturele, pentru elfă şi zână.
-Cum îţi mai merge? am întrebat-o pe fata cu părul albastru, cu un an mai mare ca mine.

De pe margina canii de ceai eu o priveam pe Hatsu.
-Bate cineva la usa. Ii spun eu. Deodata ma dezechilibrez si cad in ceai.
-Auch, frige.

- Ce sa fac? raspund eu nefiind deloc ironica. Ma plangeam de prea-iubitii mei verisori care tin sa ma faca sa ma vopsesc natural in alb. Stiu eu, poate imi sta bine? surase Wivi, luand loc pe un fotoliu ce initial il privise cu neincredere ca si cum ar fi fost gata-gata sa se prabuseasca.
Isi dadu pe spate parul albastru si isi privi prietenii cu ochii sai albastri intens. Desi parea foarte bine dispusa, avea un sentiment de neliniste, o senzatie ca o pandeste pericolul, pretutindeni. Inima ii batea cu 100 de batai /min, avand impresia oribila ca ar fi un soricel in cusca.De ce oare? Nu era nici super-women cum auzise ea de la pamanteni sau alta creatura cu puteri, ori altceva. Se decise sa-si ignore instinctul, s-asa de cele mai multe ori avea tendinta sa se insele. Poate asa era si acum, cu paranoia asta.
Zambi inca odata. Dupa ce isi termina de baut ceaiul, si se ridica sa se scuture. Aparent ', caci, de fapt, inspecta casa cu coada ochiului. Se aseza la loc si lua cateva prajiturele. Apoi i se adresa lui Hatsu:
- Astepti pe cineva sa vina?

-A, ar fi mai bine să te relaxezi. Copii simt când eşti stresată şi asta îi agită. Şi nu aştept pe nimeni, dar te-am auzit de la uşă şi am adus prăjituri. Sanara e şi ea aici. VAI DOAMNE!
Am dat buzna în dormitor şi am cules zâna din cana de ceai.
-Bănuiesc că asta s-a numit duşul tău fierbinte pe ziua de azi. am spus, oarecum reticentă, neştiind dacă Sanara era sau nu bine.
Am ieşit din dormitor şi am aşezat-o pe unul din fotoliile din jurul măsuţei de ceai, pentru a evita o căzătură în momentul în care poţiunea şi-ar fi pierdut efectul.
M-am aplecat într-o laterală a fotoliului luând un soi de acvariu mic, din sticlă, cu capac albastru, în care erau vreo cinci şoricei gri-cafenii. Am scos capacul şi am pus înăuntru trei prăjiturele.
-Salut copii... am chiţcăit eu, punând acvariul înapoi jos. Şi ce mai faceţi, fetelor?
( Şoriceii: )

-Da, chiar ca a fost un dus fierbinte. Oau, ce soricei frumosi. Sa stii ca imi plac foarte mult. Spun eu. Apoi potiunea pe care o bausem i se terminase efectul si incep sa cresc pana ajung la marimea normala.

-Aţi auzit? le-am zis şoriceilor, zâmbind, fără să observ efectul poţiunii. Am luat unul dintre ei şi am vrut să i-l arăt mai de-aproape Sanarei, iar când m-am întors, "poftim"-ul mi s-a oprit în gât.
-Frumoasă şmecherie. am apreciat, dându-i şoarecele.
Am luat unul şi i l-am oferit lui Wivi.
-Nu-i unua din speciile de rozătoare pe care voi le găsişi comestibile, nu-i aşa, Onee-San?

iau soarecele in mana si il mangai.
-Daca ai fi vrut sa fiu mai mica decat soarecele mai am potiune la mine. Chiar mi-ar place sa ma joc atat cu tine cat si cu soriceii. Oricum se vede ca soriceii acestia sunt puisori si nu fac rau deci nu m-ar manca chiar daca as fi mai mica decat ei.

-Mi-e greu să-i conving să mănânce şi ceea ce ar trebui să mănânce, ce să mai zic de zâne? Cum nu puteam să car dita-mai pianul din dormitor, am luat pianina de pe ultimul raft al corpului de bibliotecă şi am început să improvizez ceva.
Şoricelul din mâna Sanarei a venit la mine şi a început să se plimbe încolo şi încoace pe claviatură.
-Pianist te faci, Saru, i-am spus, în timp ce i-l dădeam înapoi zânei.

Sa stii ca mi-ai dat o idee. Am putea impreuna sa il dresam pe Saru si apoi cand va fi antrenat sa il punem sa faca un concert Am putea castiga o multime de bani pe care i-am putea dona in scop caritabil. Desigur o mica parte care o negociem intre 10% si 25% iti vor reveni tie pentru efortul depus si pentru a avea cu ce sa ai grija de soricei. Restul ii vom dona. Eu n-am nevoie de bani fiindca zanele n-au ce face cu banii. Sau facem asa. 50 si 50 iar partea mea de 50 o voi do na. Asta e singuru lucru care il fac zanele cu banii. Banii din mainile zanelor se duc fie la casele de copii ca donatie fie la departamentul Zanei Maseluta fie in contul lui Mos Craciun, al Sfantului Nicolae, sau al Iepurasului de Paste. Indiferent ce cale apuca banii zanelor, tot la copii ajung.

-Da, m-am prins. Dar Saru cântă deja. am râs eu. Şi nu prea sunt adepta folosirii animalelor pentru a face bani, indiferent unde ajung.
Am zâmbit.
-Deşi Saru cântă, Kyo pictează... mă rog, distinge culori şi le pune pe hârtie... şi alte lucruri neobişnuite pentru un şoarece, dacă vreau să dau vreun sfanţ cuiva degeaba, fac rost de el cântând eu sau punând umărul la treabă serios. Aş putea spune că şoarecii ăştia şi-au ratat cariera cu mine... Totuşi apreciez firea caritabilă a omuleţilor înaripaţi, să ştii...

-Si sa stii ca mie imi plac soriceii care fac giumbuslucuri si alte animale care la fel sunt destul de inteligente. Incep sa observ de la o vreme ca animalele devin din ce in ce mai inteligente. E adevarat ai si tu dreptate. Eu una nu am nimic decat impotriva folosiri abuzive a animalelor. De ex una e ca tu cu soriceii sa mergi la o emisiune cum ar fi Videoteca Animalelor de pe Animal Plaet, sa isi arat talentul si sa castigi un premiu care sa il donezi, Alta e ca cineva sa chinuiasca animalele inteligente si sa le aplice rele tratamente si sa le forteze la munci chinuitoare. Eu sunt impotriva acestui gen de oameni care chinuie animalele pentru profit.

O ascultam şi între timp luasem o prăjiturică şi o ţineam la un centimetru deasupra şoarecelui din mâna Sanarei.
-De acord. Hai sus!
Şoarecele s-a ridicat pe labele din spate şi s-a cocoţat pe prăjitură, începând să ronţăie din ea. Dacă întorceam fursecul, şoarecele mergea pe el ca pe o roată, având grijă să rămână mereu deasupra.
-Ce caraghios eşti!

-Chiar ca e caraghios. Spun eu razand.
-Imi place de soricelul asta.

-O să-ţi mai arăt ceva. Printre cele mai ciudate lucruri. pe care ştie să le facă.
Cu pianina în braţe, am început să cânt melodia Advertising Space a lui Robbie williams, şi când a recunoscut piesa, a zbughit-o pe claviatură, încercând să ajungă pe clapa potrivită la timpul potrivit.
Desigur, îl mai ajutam şi eu, astfel încât asta ajunsese să fie ceva ca o compoziţie la trei mâini...

-Oau! Foarte istet. A si as vrea sa iti spun ceva. Eu vara asta la scoala de magie Alfea pe care urmeaza sa o termin ne-a dat deja sarcini ca sa facem practica. Ei bine mie ca sarcina pentru practica mi-a picat "Studierea personalitatii, a constiintei si a gandurilor oamenilor si indeplinirea dorintelor acestora. Pe scurt va trebui sa gasesc o persoana deschisa, comnicativa si sociabila la care sa stau in gazda pe perioada practicii si sa ii studiez viata de zi cu zi si sa o ajut sa ii indeplinesc toate dorintele. Dar sunt 3 reguli de aur.
1. nu pot ajuta persoana respectiva sa se razbune cu rau major. Adica nu pot ucide sau rani pe cineva, dar cateva farse mici de razbunare merg.
2. Nu am voie sa imbogatesc prin magie persoana respectiva peste noapte cu mai mult de jumatate din averea celui mai bogat om al planetei. In schimb pot fi o brokerita excelenta. Doar pe calea asta pot imbogati persoana cu mai mult de atat.
3. Nu ma pot juca cu sentimentele oamenilor. Insa pot fi o excelenta consiiera in problemele dragostei.
Deci magia mea prin urmare e limitata.
In plus atat timp cat sunt printre oameni va trebui sa fiu mica cat un fluture pentru a trece neobservata.
Ai dori sa ma ajuti la proiect?

-Oricând. Deşi nu cred că va trebui să faci uz de magie. Mă descurc fără de cândmă ştiu. Mă rog... în parte... Wivi ştie... Eu sunt un pic mai ciudată decât e cazul. Şi te rog nu rămâne chiar aşa de mică, nu cred că am un pat de mărimea unui fluture...
Am oftat.
-Comportamentul OAMENILOR? Păi atunci înseamnă că trebuie să mă comport cât mai puţin ca un ninja, nu?

-Bine, atunci raman la marimea naturala. Desi ma gandeam ca as fi putut dormi intr-o jumatate de nuca si invelita cu o petala de trandafir. Pai cred ca ai putea sa te comporti natural. Ninja nu sunt si ei tot oameni? Eu ii va pe ninja ca pe oameni cu o pasiune innascuta a luptei. Scopul ninja in trecut era unul destul de nobil as spune. Adica ei erau oameni antrenati in scopul de a face parte din garda de corp a imparatului.

-Păi ştiu. Vorbeşti cu cineva care a trăit în Japonia doisprezece ani şi care a fost pasionată de istorie. Dar eu nu sunt tocmai genul de ninja care cară pumni indivizilor care se uită urât la împărat... Ninjutsu, Taijutsu, Genjutsu, Fujinjutsu şi alte arte ninja care pot fi confundate cu magia... Cu asta mă ocup. Ai putea veni odată să caşti gura la un antrenament cu Wivi... Apropo, Onee-San, la ce te gândeşti aşa de adânc încât nu mai dai niciun semn de viaţă?

-Sigur mi-ar face placerea sa ma uit la antrenament. Insa chestia e ca nu conteaza ca esti ninja. Conteaza ca te-ai nascut din parinti normali si prin urmare esti om cu abilitati de ninja. oricum am lua-o, pot sa te iau pe tine a subiect de studiu.

-Tata? Normal? Serios? Asta-i nouă! am mărturisit eu, amuzată. Nu, de fapt mi se trage din familie, nu e ca şi cu vrăjitorii. Cum le zice... sânge-mâl? În fine, dacă tu insişti să mă condamni... um... onorezi cu rolul de subiect de studiu în proiectul ăsta al tău... Wivi?