Antrenamentul de sâmbătă

Era o dupamiază de vară, pe la începutul lui iunie. La amiază fusese atât de cald încât în congelatorul meu erau continuu patru grade cu plus oricât încercam eu să restabilesc temperatura negativă.
Mă chinuisem toată ziua cu asta şi acum, că se mai răcorise, decisesem să ies pentru un antrenament în aer liber.
Iată-mă, deci, la umbra unor mesteceni, lăsându-mi papucii în scorbura unuia pentru a începe cu câteva mişcări lente.
Teoretic, desculţă puteam sesiza vibraţii, indicând astfel că un grup de insecte se apropie de mine şi că una din ele e o buburuză.
Practic... Asta necesita un nivel absolut de concentrare care mi se părea de neatins.
Aproape îmi terminasem încălzirea. Stând în mâini, îmi coboram picioarele pe lângă corp, în laterale, încercând să ajung cu vârfurile jos, când am simţit pe cineva venind, am grăbit prosteşte mişcarea şi am înţepenit aşa. M-am forţat puţin şi mi-am auzit oasele pocnind cu o sonoritate aproape dureroasă, ajungând cu ele jos, pentru ca mai apoi să le ridic din nou şi să mă împing în mâini pentru a ajunge cu picioarele pe pământ în cea mai normală poziţie posibilă. Toate astea înainte ca persoana care venea spre mine să ajungă în raza mea vizuală.

-Oh, aici erai.Te-am cautat peste tot, spun eu cu un zambet cald pe fata.

Am clipit de două ori, confuză.
-Mă... căutai? Te... cunosc?
Vedeţi voi, eram bucuroasă că pusesem aceste întrebări. Da, e ciudat. Accentul nu e pe "aceste" ci pe "pusesem". Eu de obicei lovesc şi apoi întreb. Am pregătit simbolul pentru o explozie mică, în caz că fata îmi era inamică. Zâmbea, da, dar nu poţi şti niciodată.
-Ah, cred că te-am mai văzut la cursuri, am zis, lăsându-mi mâinile pe lângă corp. Ce prostuţă sunt. Mă cheamă Hatsu. Pe tine? Şi...De ce mă căutai?

-Uh..eu sunt Maka.Sincer, te-am vazut de cateva ori prin scoala, deci m-am gandit sa vin sa te salut.

-Atât?
Am clipit din nou, şi mai confuză.
-Ei, bine, Salut şi ţie! Banuiesc că spiritul de gazdă bună ar trebui să-mi dicteze să întrerup antrenamentul? Vrei ceai?

- Oh, desigur.De cat timp esti aici ? intreb eu cu o oarecare curiozitate.

-Jumătate de oră. Îmi făceam încălzirea. Ştii, nu e prea uşor să fac roata din poziţia Tigrului terminată pe jumătate atunci când ai un Shuriken în mâna stângă...
Am privit-o cruciş.
-Scuze.
Am scos un termos cu ceai care se păstrase fierbinte şi l-am turnat în două căni.
-Îmi spui dacă nu-ţi place. Reţeta e de acasă, nu cred că o să facă pace cu papilele tale gustative.

-De fapt, papilele mele gustative suporta orice fel de ceai.

-Ideea mea nu era să-l suporţi, ci să-ţi placă, am zis, neutră, trăgând pe spate degetele mâinii stângi cu dreapta.

Zburam spre padure evitand niste Shuriken de tot felul aruncate de n pusti ninja teribilist care vroia doar sa se distreze si isi gasise subiect de distractie taman pe mine.

-O, Doamne ! spun eu uitandu-ma spre cer.Sanara este tinta cuiva .

-O să-l strâng de gât, am spus eu, ştiind despre cine era vorba. Dar nu personal. Kage bushin no Justu!
Imediat, o "eu" semănând perfect cu originalul dispăru printre copaci şi la fel de subit, shurikenurile se opriră.
-Scuze, Sanara. Băieţi bătuţi în cap. Aterizezi? Mai am nişte ceai.

-Sigur. Spun eu aterizand fix la locul de picnic.

I-am oferit şi Sanarei o cană de ceai.
-Şi cum a fost ziua voastră?
OOC: FRAŢILOR... ăă, FETELOR, da' scrieţi mamă mesaje mai lungi. N-am idei aşa, de cinci cuvinte.

Pai ziua mea a inceput destul de binisor. Nu pot sa zic excelent pentru ca nimalutele mele m-au sculat inca de dinante sa rasara soarele sa le scot la plimbare. Ma refer la cerberul si la dragonul meu. Despre motan pot sa spun ca inca de pe la 3 dimineata s-a urcat pe casa si incepuse sa faca zgomote incat n-am mai putut dormi. Dar macar dupa aia ziua a inceput bine fiindca acum e vara, e vacanta si nu mai am responsabilitati nici cu scoala si nici cu lectiile de magie oferite de matusi asta pana mai spre toamna. Totodata am aflat ca am terminat activitatea pe care o aveam pana acum, da incepand peste cateva zile voi avea un nou post. Da e unul mult mai lejer. Asta pentru ca voi avea misiun mai putine si pe o arie mai mica. Daca pana acum trebuia sa cutreier campurile din toata regiunea, acum ma limitez cu misiunile doar la nivelul orasului. e poate ca in anumite nopti sa am 2 sau 3 misiuni sau in alte nopti sa nu am deloc. Da in general voi avea o singura misiune pe noapt care o voi terimina in mai putin de 10 minute.

-Ce bine de tine... am oftat eu. Vară... da. Vacanţă... nu. Nu la mine. Mereu se trezeşte un idiot să atace pe cineva, iar dacă sunt mai mulţi, mereu râd când văd o puştoaică de tresprezece ani care pare a nu-i avea pe toţi şi care zice "Nu mi se pare o idee strălucită.". Da' nu ne plângem, nu ne plângem, viaţa e frumoasă! Şi ziua ta, Maka?

-Ziua mea nu a inceput tocmai bine, m-am trezit cu o durere de cap insuportabila, incat nu am putut face mult prea multe.Am decis sa fac o plimbare, si te-am vazut, asa ca am venit dupa tine..

-Durere de cap, zici? Şi ţi-a trecut? Dacă nu, am ceva care te-ar putea ajuta.
Între timp, aşteptând răspunsul, m-am ridicat şi m-am îndreptat spre un copac. Ţineam garda cu mâna dreaptă. Pe stânga am ridicat-o cu o mişcare fluidă la nivelul ochilor, vertical, cu palma spre dreapta. Piciorul drept l-am mutat în faţa celui stâng, cu vârful puţin în interior. Am făcut o fandare rapidă, alunecând puţin şi-am lovit copacul din faţă. Garda îmi alunecase în lateral, aşa că, printr-o mişcare aproape circulară, săracul individ vegetativ a primit o lovitură şi din partea dreaptă. Presiunea şi viteza, imposibil de atins pentru un om normal, au făcut aerul să se dilate, creând un mic tunet. Am privit satisfăcuă trunchiul care avea, pe direcţia N-S şi E-V câte o gaură subţilică de lungimea palmelor mele.
-O, da! Încă pot.

-Banuiesc ca stii un remediu, un fel de potiune care se poate crea din seva copacilor, nu?

-Ai văzut prea multe filme, fluturaş. "Remediu din seva copailor"... Hm. Nu, e doar un ceai dintr-o plantă ale cărei proprietăţi medicinale le-am descoperit accidental. O am pe pervaz, în cameră.
Am râs.
-Totuşi nici ideea ta nu e una rea!

-Durerea de cap?Hmf, spun eu oftand.Inca nu.De obicei, mie mi se face rau destul de rapid, si nu imi trece asa usor.

-Atunci poftim.
I-am pus amicei mele un soi de praf negricios peste ceaiul din cană.
-Încearcă.

-Oare efectul se va vedea imeiat sau va dura ceva timp? intreb eu curioasa.

Ma uit cu o oarecare ezitare la cana de ceai.Totusi, am baut ceaiul.Am inceput sa ma stramb, acum gustul nu era asa placut.
-Uh, mersi!

Vazand-o pe Maka ca se stramba ii spun:
-Sa stii ca nca nu s-a inventat un medicament care sa aiba un gust bun.